Eu. un cuvant simplu pe care il folosim zilnic cu o usurinta prosteasca. suntem atat de convinsi ca il cunoastem pe acest "eu" incat il taram prin toate propozitiile cu sens sau fara. ce e un "eu"? e una din fetele pe care le afisam in functie de persoana cu care discutam? media fetelor? suma lor? sau poate ca "eu" se rezuma doar la ceea ce devenim in urma unei impresii bune pe care am lasat-o si apoi incercam sa o mentinem. Daca ai uni fiecare bucatica de parere de la fiecare mama-prieten-amic-cunoscut-strain care te cunoaste, crezi ca l-ai compune pe domnul "eu" care sta in tine si este tu? crezi? .."eu" nu
Ne nastem ca o papusa de carpa si ne umplem de melana, lana si vata pana cand murim de batranete, accident de masina sau pana cand ne pocnesc cusaturile. cum ar fi ca in loc sa citim o carte, sa cunoastem o persoana, sa ne dezamageasca o alta persoana, sa ne loveasca o masina.. cum ar fi ca in loc sa se intample una din astea, un deget murdar sa ne indese pe gat o bucata de hartie mototolita, pe care este scrisa in graba experienta menita sa ne defineasca si sa ne umple cu mai mult decat putem sa deslusim. cum ar fi? ar fi cam ca acum.
Asa ca, draga mea salata de idei, impresii si injuraturi, nu esti decat ceea ce vrei tu sa fii.
duminică, 1 noiembrie 2009
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
ar fi trist sa ne cunoastem destinul ... unde ar mai fi farmecul vietii? oare am mai sti sa ne bucuram de lucrurile mici? eu cred ca am astepta experientele cele mai importante (vorbesc de cele pozitive, ca la cele negative mi-e si frica sa ma gandesc) ... si in rest nu ne-am mai bucura de nimic... ar fi trist
RăspundeţiŞtergere